Prostie sau independenta?

De ce atunci cand suntem mici, suntem foarte independenti, iar pe masura ce crestem tanjim sa fim independenti de parca cineva ne-ar tine legati? Acelasi lucru se intampla si in relatia cu Dumnezeu, cand suntem mici suntem niste mielusei, iar cand crestem Il sfidam si ne indepartam de El.

De multe ori fara sa-mi dau sema decat mai tarziu, ma comport de parca toate lucrurile ar trebui sa-mi mearga bine, totul sa iasa perfect, de parca am prins pestisorul cu 3 dorinte. Nu stiu de ce uit ca pocainta nu inseamna avutie, masini, good lifestyle si cine mai stie ce chestii care teoretic m-ar face fericit daca as avea. Unde’s Doamne zilele cand ne rugam cu inversunare pentru orice chestie oricat de mica, iar acum aruncam doar in treacat un “ Doamne ai grija de mine/ multumesc pentru bucate “etc.

Poate sunt singurul care am problema asta, dar cred ca mai sunt macar 2 oameni pe lumea asta care au aceasi problema ca si mine, uit de unde am venit si cat de dependent sunt si cat de dependent ar trebui sa fiu de dragostea Sa.