Skip to content
June 8, 2009 / Andrei Monenciu

Cine seamănă se adună

friens

Practic dacă tu eşti un om care are de-a face cu biserica şi cu lucrări în biserică sau care pur şi simplu chiar are treabă cu Dumnezeu, nu o să-ţi pierzi nopţile prin baruri, cluburi, localuri dubioase, fum, alcool, obsedaţi sexuali şi oameni autodistructivi. Genul acesta de om va fi înconjurat de oameni care fac acelaşi lucru, slujesc. Oameni care la rândul lor au o anumită doză de nebunie, dar au cine să-i tragă de mânecă atunci când o vor lua pe arătură.

În schimb, dacă în viaţa ta se perindă doar prieteni cu moravuri uşoare, consumatori de alcool, ţigări, sex şi alte chestii “cool” şi fun. Nu te aştepta să fii diferit de ei sau să fii perceput diferit, fiindcă să fim serioşi, sunt slabe şanse să nu devii la fel, sau poate chiar să fii la fel. Legat de asta era o prezentare faină pe care am auzit-o în cls a 8-a parcă.

Ideea era simplă, dacă tu eşti în afara gropii şi un prieten e în groapă, ai mai mari şanse să ajungi şi tu în groapă încercând să-l scoţi fiindcă cel din groapă are mai mare putere asupra ta decât ai tu asupra lui. Singura ta şansă este sau să mai chemi pe altcineva să te ajute, sau să-l laşi acolo. Sună aiurea, dar de multe ori e mai bine să rupi legăturile cu anumite persoană, dacă acest lucru este spre binele tău.

Până şi Biblia ne avertizează în legătură cu aceste prietenii nepotrivite şi ce nebuneşti pot fi ele de multe ori. Nu te juca cu focul, până şi cel mai puternic foc se stinge dacă este înconjurat de întuneric şi nu este alimentat. Culmea e că acuma se poartă (been there, done that recunosc asta) jocul cu limitele, adică un pic aici, un pic dincolo, “pe mine nu mă afectează, eu sunt diferit”.

Nu există o zonă gri, există doar bine şi rău, prieteni care zidesc sau prieteni care te doboară. Culmea e că dacă e să asculţi oamenii care pe la 30-40 de ani îţi dau seama cât au fost de proşti şi cum şi-au irosit tinereţile te afectează. Totuşi când e rândul tău să faci ceva cu propria viaţă, spui simplu că ai timp şi vrei să te distrezi.

Eu unul rămân la o chestie sănătoasă, se poate distracţie şi fără alcool. Dovadă a fost ziua de azi şi multe multe alte dăţi. Am scris acest articol fiindcă eu unul am fost şocat de ce am văzut sâmbătă noaptea prin oraş. Culmea e că majoritatea tinerilor cei mai afectaţi sunt cei de până în 19 ani. Fiindcă ei au de luat cele mai grele decizii, să fie “cool şi fun” sau să stea acasă şi să facă altceva…

Advertisements
%d bloggers like this: